Adrian Mutu, managerul general al lui Dinamo a anunţat că alb-roşii ar putea perfecta încă un transfer în cursul zilei de astăzi.
Mutu a confirmat că după Nica, şi Bokila a ajuns sub comanda lui Cosmin Contra, atacantul semnând cu „câinii roşii” după despărţirea de CFR Cluj.
„O să vedeţi care va fi şi al treilea. Deocamdată, e bine că au venit Bokila şi Nica. Pentru noi, mercato s-a încheiat. Dacă vom reuşi şi o să mai vină cineva săptămâna viitoare, bine. Dacă nu, lucrurile sunt încheiate, cel puţin până în iarnă. Lucrurile stau aşa cum sunt acum, cu jucătorii ăştia”, a declarat Adrian Mutu.
După opt etape din acest campionat, Dinamo este pe locul 5 în Liga I cu 15 puncte, câinii fiind la patru puncte de liderul CFR Cluj.
Autor: Cristi P.